Amalia adoarme ca de obicei în brațe la Mami, legănând împreună elefănțeii pe pânza de păianjen până ce aceasta cedează sub greutatea indiscutabilă a celor zece siluete. Mami o privește încă vrăjită. Din nou i se taie răsuflarea. Nici măcar nu îndrăznește să clipească de teamă să nu piardă momente prețioase în care Îngerașul ar putea produce una dintre grimasele ei delicioase sau vreo tresărire dintr-un vis magic cu unicorni.
Ai vrea să opreşti timpul în loc, să rămână o gâgâlice, un omuleț mic și firav care deja îți zâmbește cu bucurie în ochișorii inocenți când se trezește, apoi își ridică mânuțele spre fața ta, dornică să te simtă sub degețelele minuscule.
Și, deși o vrei mereu la pieptul tău, mereu în siguranţă, sentimentele năvălesc peste tine într-un tumult din care ieși numai închizând ochii și rugându-te cu ardoare: “Dă, Doamne, să fie sănătoasă și să crească mare, fericită!…” jurându-ți apoi pentru a nu știu câta oară că vei face tot ceea ce îți va fi cu puțință să îi netezești drumul pe unde vor călca tălpile ei, ce în amintirea ta vor avea mereu dimensiunile de acum, când împlinește cinci luni.
Treci cu viteză înfricoșătoare peste zeci de gânduri însă unul revine în atenția vocii tale interioare, cu încăpățânarea unui spiriduș zglobiu… Dacă ASTA e iubirea, atunci ce a fost ceea ce ai simţit până acum? Cum ai putut trăi până acum fără Ea, fără zâna ta?
Te gândești apoi că poate și pentru părinții tăi sentimentele au fost aceleași, pentru că dragostea părintească este universală… Oare dacă i-ai întreba, ți-ar răspunde în același fel? Sau sărăciți de cuvinte de povara anilor și a greutăților te-ar privi cu sângăcie și te-ar face numai să simți… și atât. Fără prea multe cuvinte.
Eu una îmi doresc să-ți spun cât de mult te iubesc toată viața mea… și după! Îmi doresc să adormi în brațele mele în timp ce legănăm elefanții chiar și atunci când picioarele tale zvelte vor atârna de-o parte și de alta a trupului meu învechit.
Îmi doresc să te nemulțumesc din dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor tale, fără ca tu să-mi ceri ajutorul… așa cum face Măicuța mea acum cu mine. Iar tu, întocmai ca și mine, să o dojenești pentru ca mai apoi să-ti pară rău pentru cuvintele spuse și să-ți ceri iertare.
Și Măicuța mea mă iartă -binecuvântat fie sufletul ei bun și milostiv! Întocmai cum și eu am să te iert, pentru că aceasta este una dintre super-puterile unei Mame, printre multe altele… pe care le vei descoperi și tu, la rândul tău, atunci când va veni vremea.
Aceast început de primăvară luminoasă, plină de căldură sufletească să servească drept un nou început cu mai multă îngăduință și putere de iertare, cu cât mai puțină frică, vină asumată și durere împărtășită tuturor, ție – Suflete Sfânt al Meu, tuturor femeilor și în special vouă, Mamelor, făpturi minunate de poveste.
Să priviți cu luare-aminte la ce purtati în gând, în suflete și să prețuiți bine de tot ceea ce strângeți în brațe!
Mami și Zâna 